11
14
20
22
38
previous arrow
next arrow

Memorabilitate

Prezentul nu există, e o chestiune doar de convenție culturală. Există doar viitorul și trecutul. Noi agreăm că atât timp cât vorbim e prezentul. Nu e așa de fapt, în Fizică, în Neuroștiințe și inclusiv în creierul nostru. Jobul creierului, neavând un prezent efectiv, este că trebuie să ghicească permanent viitorul. În fiecare secundă el trebuie să ghicească cel mai probabil viitor.

De ce? Rolul organului numit creier – de aceea au apărut creierele, la un moment dat in evoluția speciilor – este să coordoneze restul organismului, într-o manieră cât mai convergentă, pentru a-l pregati de orice schimbare, în evoluția mediului, pentru că în felul asta se poate adapta mai usor, se poate apăra mai ușor.

#viitorposibil

Șmecheria” pe care a descoperit-o Natura este de a simula permanent variante de viitor posibil, în funcție de experiența pe care deja ai acumulat-o, privind diverse tipuri de situații.

Fiecare celulă a corpului face chestia asta. De aceea suntem mai deranjați că se schimbă brusc temperatura sau că nu mai avem destulă lumină afară ș.a.m.d.. Deci oricum asta face fiecare celulă, dar neuronii au rolul de a coordona toată orchestra asta și o fac cel mai bine.

Adică ei sunt singurii capabili să facă simulări complexe, privind viitorul. O fac tot timpul automat, inconștient. Uneori o fac și constient, că ne facem planuri, despre ce să facem mâine, în mai multe variante, dar asta ocupă foarte puțin, în procente. În rest, cea mai mare parte din energia pe care o consumă creierul, și când dormim și când suntem în stare de veghe, e de a face simulari viitoare.

#eroareadepredictie

Când mergem pe stradă, creierul cam știe ce i se poate întâmpla pe stradă, mai ales dacă strada este cunoscută. Permenent generează continuarea, în secunda următoare, a străzii, pe unde mergem noi. Orice chestie care nu se potrivește cu simularea lui este ceea ce se cheamă “eroare de predicție” și este generatoare de MEMORABILITATE, pentru că definește un nou model de normalitate. “Asta nu era ieri pe-aici”. Adică nu e, conform planurilor, normală. Asta pornește automat acea rețea de orientare, SALIENCE.

Orice chestie, care generează în capul nostru o eroare în predicție, față de obișnuința noastră, automat pornește rețeaua respectivă. De la lucruri de bază, precum cele legate de culoare, lumină, mișcare, licărire, până la cele mai complexe, cum ar fi un SCREENYO!

ASISTENȚĂ

Telefon

+40723.532.352

Urmărește-ne

COMPANIE

Screenyo Communication – srl

Str. Oxigenului, Nr.6, Cernica, jud. Ilfov

J23/283/2022, CUI RO45487713